Cuvinte, cuvinte, cuvinte…
Da, asta am in minte,cuvinte. Ma gandesc la rostul cuvintelor, jocul cuvintelor, la viata, casatorie. De ce la casatorie? Nu vreau sa ma marit, nu acum.
Ma gandesc ca dupa atata timp am avut curaj sa vorbesc cu EA, sa-i spun cat imi lipseste, cat de rau imi pare ca am lasat timpul sa ne desparta. Reactia a fost una buna, dar parca nu era scanteia aia de atunci, nu era ea cea care o cautam, era un cap gol si visator, unul foarte visator.
Incepuse sa-mi povesteasca la telefon ca vrea sa se marite (si are doar 18 ani), ca vrea sa plece din Romania (nu ca eu nu as vrea), toate dupa plecarea ei de acasa, dupa ce s-a mutat cu prietenul ei.
Si tipa care imi place mie sa discut ca intre fete imi zicea: “intodeauna cele mai mari schimbari sunt cand intervine boyfriend-ul”. Eram constienta de asta, trecusem si eu prin aceasi situatie, dar imi dadusem seama la un momendat ce am facut.
Am regretat ca nu i-am fost eu alaturi la greutatile care le-a avut. Dar cand ma gandesc ca vrea sa se marite, mi se pare un gest disperat sa nu-l piarda pe tipul respectiv, frica ca o sa ramana singura. Ce face un act? Creaza probleme, ce nu poti trai cu el fara act? Da-l naibi, am ajuns sa traim pt un nenorocit de act.
“- La vara vroiam noi sa ne casatorim…” Ce zici ma fata acolo? La vara? Adica ai si tu prima relatie serioasa si gata vrei sa te legi de el? Fataaaaa, unde naibi esti? Ca eu una nu te recunosc, cate nu ti-am zis eu de casatorie, cate nu ti-am zis despre locul unde l-ai ales sa lucrezi?
Fata, cine naibi te-a prostit?
Doar imi imaginam cum ii reprosez la telefon toate astea. Ce trece timpul …
You must be logged in to post a comment.