Putine cuvinte

M-am hotarat sa pun stop oamenilor care ma dezamagesc pentru ca m-am saturat ca dupa ce ei pleaca eu sa ma adun si sa ma ridic, sa inlatur toate intrebarile si tot gustul amar. Si m-am saturat ca roata sa se invarte, sa dau si sa ofer treptat incredere si oamenii sa se joace cu ea.

Nu mai vreau sa ma intreb de ce si nici nu vreau sa mai aflu raspunsul. Sunt dezamagita de oameni. Sa plece ca nu am nevoie de ei.

Relatia perfecta

În colt îmi scria planificare  călătorie.  Mă gândeam ca toată viața noastră e o călătorie.  Îmi veneau în minte iar și iar cuvintele Andreei,  care îmi zicea ca relația ei e mai mult o relație de supraviețuire.  Exista dragoste dar viața nu te lasă să o savurezi. Și citeam și cercetam și mă miram, întrebăm cum relațiile chiar sunt perfecte doar în cărți,  filme și Facebook?

Și nu mi-a murit niciodată speranța ăsta chiar dacă a murit o bucățică din mine mereu.

Nu am putut sa mă apuc de citit și mă simt anesteziata . Nu puteam sa accept  ca aceasta carte arata adevărată fata a relațiilor.  Și as plânge de durere și de frica ca as rămâne sigura. 

Viața e prea grea sa fim singuri.

Sper prea multe?

Si nu vreau sa-mi umplu gandul cu tine, nici nu privirea ta. Si nu vreau sa cad iar, sa stiu ca totul a fost un joc. Si citez de pe facebook “ Cel mai laș bărbat este acela care trezește sentimente de iubire într-o femeie pe care nu are nici cea mai mică intenție să o iubească “

Orice femeie isi doreste ca sa aibe un barbat, nu numai sa o iubeasca, sa vina zilnic cu zambetul pe buze si sa o sarute la infinit. Si noaptea in pat sa o sarute incet, sa o tina in brate pana dimineata. Sa-si ascunda nasul in parul ei, sa se plimbe cu mainile prin el.

Visez. Mi-as dori sa ma lasi sa visez si sa nu ma trezesti si te rog sa nu ma ranesti daca o faci.

Te ador cand ma provoci si te-as ciufuli si ti-as fura pupici mereu cand ai incerca sa ma enervezi. Te-as privi continu si nu m-as satura. Si sper sa nu regret totul iar si iar sa-mi doresc sa uit repede tot. Si sper sa nu se piarda totul pe drumul asta lung.

Nebunia de drum

Uneori chiar am nevoie sa cred in mai mult decat ce am si am nevoie de prieteni mai mult decat de cuvantul prieteni. Si imi doresc mai mult ca niciodata sa am pe cineva nebun si sa vrea sa facem toate nebunelile care imi trec prin cap si sa mergem seara la concert sa uitam de minutele alea de somn, sa traim fiecare clipa.

Dar eu stateam sfarmata in statie la 381 si imi doream atat de mult sa ma ascund si sa plang. Toate discutiile de pe drum ma inebunisera si mai tare. Parca nu eram eu , parca nu ma regaseam intre prietenii mei pentru ca imi doream mai mult.

Prietenele mele care au iubiti, nici una parca nu ies acum fara ei, sau prietenele mele au program. Serios? La varsta asta mai au program?

Din toata nebunia care m-a rascolit pe drum, amaraciunea mea era ca in mine zacea o nebunie care nu am eliberat-o si asta pentru ca nu am gasit un acel nebun care sa o impartaseasca.

As fi vrut

As fi vrut sa stii ce e in capul meu si doamne cate sunt… As fi vrut ca tu sa fi refugiul meu si sa ma cuibaresc mereu la pieptul tau, sa simt ca langa tine toate dispar, ca sunt doar niste vise. Si as fi vrut atatea impreuna dar cand ma uit la tine, nu le vad, imi lipsesc. As vrea de atatea ori sa iau telefonul in mana si sa te sun, dar tu nu poti sa vorbesti. Asa ca eu raman singura si vorbesc, ma macin. E greu si ciudat sa te zbati singur si pentru toate nimicurile cum o fac eu.

Si nu esti tu de vina. As vrea sa vorbim, sa fi aceea alinare care o caut, dar tu esti stana de piatra cand eu iti vorbesc. Dupa iti zic ca esti Tomi cu care vorbesc si ma aude dar nu raspunde, pentru ca e un biet animal.

De ce simt ca nu merge? Ma intreb de ce? Acu de ce ma lasi sa-mi fie dor de tine? Si de ce tot timpul asta dintre noi doi face ca sa nu fim impreuna?  Cica sa iubesti, sa treci prin greutati impreuna, sa plangi de dor. Abureli.

Poate o sa am curaj sa-ti zic ce vad eu acum si sa ma certi ca eu nu vad cum vezi tu lucrurile, sa-mi reprosezi ca mi-ai dat toata dragostea ta si nu am vazut-o…

Castigatoare

Mereu am zis ca vreau sa plec cu amintiri frumoase chiar daca unele dor. Si asa am facut. Am luat tot ce mi-a oferit un om mai frumos. Am imbratisat toate amintirile, le-am adunat, am vrut sa le uit  si in final am plans.

Am incercat sa nu fiu eu, nici tipicara, sa procedez cum “femeile o fac”. Am vrut sa fiu sincera  sa stiu exact, fara ocolisuri,  fara sa privesc in vag si atunci am primit mai putin iar dezamagirea a fost pe masura.

Cate lucruri am pierdut, din teama de a nu pierde”

Am impresia ca fiecare drum al meu este precum ploile de vara, cand siroaiele de apa isi faceau drum pe geam si brusc se unea cu o alta picatura si apoi se pierdea. Ori ajungea la capat de drum. Asa au fost si relatiile mele. Adoram sa vad picatura care strabatea tot geamu de la un capat la altu, pentru mine ea era castigatoarea. Si eu erau atatea… Da! exista atatea cupluri castigatoare, le citesti miile de zambete, saruturi, impratisari.

Dar in final, toate ajung la capat de drum, drumurile care s-au unit si se pierd, iar altele le vor lua locul.

Intalnire in tren

Pluteam, visam. Si asta nu pentru ca exista cineva in viata mea sa-mi dea motivul asta.Ci pentru faptul ca unele sentimente puteau sa o faca.
Am deschis unele porti, le-am inchis pe altele.
Imi imaginam cum storceam toate sentimentele din mine, cautam aceea scanteie. Cica femeile isi fac planuri cum sa pastreze un barbat. Ma intrebam, de ce noi faceam planuri si nu ei? Pana la urma ei ravnesc cu atata insetare.Femeile de multe ori se lasa cucerite. Ma gandesc, de ce ne invartim in cercul asta vicios? Femei, barbati, sentimente, dragoste, despartiri, lacrimi. Toate se repeta la infinit. Mereu, mereu, mereu.
Plecam la munte. Imi jucam feste cu sentimentele, inselasem tot ce insemnase barbat in jurul meu. Cu gandul, prezenta si sentimentele. E usor sa te amegesti cautand in alta parte ce persoana de langa tine nu iti ofera. In sinea mea stiam ca exista doua impedimente. Una ca refuzam total sa incerc si parca sa repet acelasi greseli, al doilea era faptul ca el este din Ploiesti si nu as fi vrut sa incerc din nou ceva prin care am mai trecut.
Entuziasmata de faptul ca plecam, i-am spus si lui pentru faptul ca tot discutasem subiectul asta. Foarte senin imi zice “ poate o sa ne vedem in acelas tren…”. Stana de piatra e putin zis cum ramasesem. Mi-a povestit ca el merge in aceasi directie doar ca va cobora mai devreme.
Obrajii imi luasera foc cand l-am vazut ca urcase in acelas vagon in care eu ma aflam si culmea la etaj. Nici macar nu ii spusesem unde ma aflam. Uneori cred ca soarta mai ofera si cate o surpriza.
Recunosc, m-am uitat lung si in repetate randuri m-am intrebat, o fi el, nu o fi?
Mi-am facut curaj si am  mers sa-i vorbesc dupa ce  m-a intrebat la telefon de ce nu vin la el? In timp ce vorbeam il sorbeam din priviri. L-as fi muscat de buze dar totusi m-am abtinut.
Era o joaca intre noi. Imi dau seama ca pentru mine era un cerc vicios. Asteptam timpul sa treaca si sa-mi spuna mai multe. Desi m-am saturat sa ies mereu pe cate o usa si cu inima sfaramata.

Ceva mai mult decat cuvinte

Aveam ceva de zis, cuvinte multe, ganduri amestecate. Era un haos in capul meu, printre haosul de zi cu zi, facultatea care imi ocupa tot timpul, existau si gandurile mele care se strecurau subtil.

Facea ca fiecare minut singura sa fie doar pentru mine, analiza a tot ceea ce avea sa se aseze frumos in capul meu. Astazi primisem complimente, facusem din ceva simplu sa fie dragut.

Dar nu am putut sa nu ma uit in jurul meu la toate fetele triste, fara culoare pe fata si ma gandeam, oare de ce ne indragostim noi la un om? Caci acele chipurile erau toate la fel, toti erau frumosi sau fete frumoase.

Imi tot ziceam ca diferenta o facea el, cum avea sa te faca sa te simti. Eram obsedata de un acel el care sa ma surprinda, nu zic ca nu l-am gasit dar l-am pierdut la fel de repede precum l-am gasit.

Acel el era si el in cautarea de ceva mai mult decat un corp, cauta acele cuvinte care sa surprinda.

O gramada de cuvinte

Se rupsese lantul, firul si filmul meu. Priveam melancolica la multimea ce se agita in amfiteatru si imi imaginam cum ies nepasatoare si cum nu dau 2 bani nici pe examenele care urma sa le am.

Urma sa-mi ling ranile, desi eram atat de disperata ca nu am cu cine sa vorbesc incat mi-am zis ca ar trebui sa caut mai putina atentie ca cineva sa ma asculte.

Inghiteam in sec si eram disperata. Nu imi dau seama ce era mai rau? Faptul ca am ajuns intr-un punct in care mi-am uitat respectul de sine cu cine nu trebuia, ca am incercat sa fiu ceva ce nu eram ? Ca am incercat o noua experienta, gustand din lucruri necunoscute, impunandu-mi mai multe, cercetand domenii care nu ma intereseaza?

Ca eram entuziasmata de glumele, zambetele si glasul lui? Era o prostie, ma simteam ca atunci cand eu am profitat de el nu el de mine, ca imi lasese impresia ca avusesem ce vroiam si imi pierise interesul. Asa ca atunci cand am mers la el chiar si pupicul care il primise il simtisem rece. Nu asta era problema mea, ci faptul ca uram din rasputeri sa fiu singura. Si pentru ca problema asta imi ocupa prea putin timp, ma intrebam iar, firul care s-a rupt iar cu prietena mea, ce urma sa se intample?

M-am trezit cu 2 fire in mana si m-am uitat la ele si nu am stiut ce sa le fac. Imi ziceam ce rost are, imi ziceam ca partea mea de vina nu imi pasea de ea, ca erau doar carpe de gunoi. Nu mi-ar fi fost greu sa-i zic ca imi pare rau dar eram nervoasa dupa avalansa de cuvinte care nici nu imi imagineam sa le aud.

M-am consolat citind o carte, am inebunit cautand timpul si m-am agatat disperata sa incerc sa introduc “noul ” in viata mea. E surprinzator cat de des oamenii se regasesc in carti, melodii si locuri, care atunci ar trebui sa nu existe.

Geloasa

Tags

,

Sunt geloasa. Imi e greu sa o recunosc pentru ca eu nu stiu ce simt. Poate acum doua trei ore o consideram o plictiseala, pana cand in capul meu se amestecase un fel de gelozie stiind ca ar putea sa fie undeva in acel moment si putea fi cu oricine iar el era usor de abordat de femei. Urasc idee ca nu stiu ce este, ca sunt in punctul in care constientizez si imi dau seama ca increderea e mereu veriga slaba. Imi aduc aminte in repetate randuri ce mi-a zis legat de incredere. Imi mai aduc aminte si toate vorbele si gesturile care erau ca un zid colorat si nu puteam vedea in spate.

Toate sarutarile pasionale, hainele zburate si orele in sir in care statusem goi unul langa altul puteau fi la fel o zi care oricare alta.

Era usor sa minti si azi nu puteai sa ai incredere nici in prietenii care ii stii de o viata. Stiam ca omul se schimba mereu.

Nu mai credeam ca viata e ciudata de cand el avusese atatea sa-mi zica, am inteles ca viata noi ne-o facem cu mana noastra, ne alegem programul si tot ceea ce vrem sa facem. Dar mai stiu ca uneori iti trebuie si putin talent dat de la Dumnezeu iar restul tine de noi.

Imi lamuresc sentimentele si imi fac curaj sa citesc toate paginile pentru testul de maine. Incerc sa alung stresul si gelozia intr-un mod placut. E momentul acela cand eu incerc sa fac ceva pentru mine in sensul bun.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 92 other followers