Vreau un buton sa pun stop! Vreau sa nu ma mai gandesc la el, sa nu ma mai gandesc la ce ma doare asa de tare si nici la cat de geloasa sunt.
Daca se poate si un buton sa uit ziua de ieri sau mai bine zis unele zile care au fost cu el. Cand am auzit cuvintele “am observat pe parcurs ca unele lucruri nu se potrivesc intre noi…” mi s-a taiat filmul, lacrimile nu se mai opreau, cadeau gramada in fata lui, se tavaleau de durere, am incercat sa inteleg ce anume, dar el nu a avut un raspuns.
M-am simtit lovita, parca pamantul fugea de sub picioare, ce a fost faptul ca vroia sa plece in Germania, dar ceea ce mi-a zis a durut mai tare.
Abia am reusit sa pasesc desi nu mai puteam de frig, ma simteam ca o leguma, ca intr-un film care eu jucam rolul principal, ceva genu’ fetei parasite si devastate, sau mireasa parasita in timpul ceremoniei si lasata sa putrezeasca in casa ei. Doar ca eu eram afara, frigul imi uscasera ploapele si imi doream sa plang, pt ca ma dureau prea tare cuvintele, felul in care fusesem tratata, ura care o simteam pt ca nu a avut curajul sa vorbeasca, ca nu a avut curajul sa zica stop cand a trebuit. Deja eram aeriana, ma gandeam dar nu o faceam.
Drumul pana la masina a fost cel mai lung, cel mai dureros, cel mai greu de mers. Nu puteam ridica privirea, nu puteam sa-l privesc in ochi, ma durea si el ma privea insisten, cu ochii de “imi pare rau si nu mai plange”.
Mi-a parut rau ca nu am plecat atunci cand am vrut, cand eram cu el si ea, cand simteam ca picioarele vor sa o ia din loc si eu le tineam.
Mi-am dat seama ca atunci cand eram mai mica, mi-as fi dorit sa nu aud adevarul, pt ca ma durea. Ieri am vrut sa-l infrunt chiar daca durerea nu am reusit sa o stapanesc si nici lacrimile. Am dorit sa fac sa mearga o relatie care probabil multi ar fi zis ca nu e de mine. Am dorit sa stie ce simt, ce ma deranjeaza, caci intr-o relatie era importanta comunicarea.
Degebea ii mazgaleau si lui ochii niste lacrimi, zicandu-mi ca tine la mine si il doare pt ce mi-a facut. Deja vorbele nu mai aveau nici o valoare, ma duruse prea tare ce imi zisese.
Mi-am dorit un pupic ca alta data, dar nu am indraznit sa-l cer si in acelas timp l-as fi refuzat.Nu ma simteam in stare sa ma intorc acasa, probabil si de aia am luat abia a 3 a masina desi eram inghetata.
Pt. mine, a disparut sursa care ma facea sa fiu mai optimista si care ma facea sa rad si sa uit alte probleme.
Somnul a fost groaznic si chinuit, as fi vrut din tot sufletul sa pot macar sa dorm, macar somnul sa-l am linistit, asa ca dimineata de azi a fost trista, disperata si dureroasa.
Macar am invatat cand sa spun stop chiar daca doare…
You must be logged in to post a comment.