Nu dorm

Imi bâjbâi cuvintele și încerc să ascund ceea ce eu simt. E greu să lași toate gândurile să te lovească când e cea mai mare liniște în casă. Să nu dorm la ora 6 a.m. doar pentru ca gândurile nu imi dau pace mi se pare prea mult pentru mine. Și nu le dau voie nici lacrimilor să mă învingă. Am rămas iar în război cu mine.

I-am zis ca ar fi timpul să nu mai vorbim. Ciudat să zic asta când știu cât de mult vorbeam. Până și ieri l-am lăsat să vorbească ca și când nimic nu s-a intamplat. Dar nu pot fi mama răniților pentru ca el nu are pe altcineva cu care da vorbească. Adevărul este ca ma pierdusem când el vorbea și a trebui sa-l pun să repete de câteva ori pentru ca gândurile o luaseră la galop.

Aș fi preferat să fie un vis totul. Da îi dau prea multă atenție. Unii chiar nu o merită. Și nu vreau să mai știu ca ar fi meritat și nici nu vreau să mai am regrete. Ca dacă as fi făcut așa… Dacă as știi ca am de așteptat 6 luni poate ca as răbda dar când știu ca în față am un zid de răbdare și timp nelimitat nu aș sta în față lui.

Deși toate momentele în care am zis ca plec și am plecat cu gândul de la el, el m-a întors iar și iar.

Advertisements

Intrebari

Nu am nici cea mai mică idee cum aș începe să scriu. Imi aduc aminte secvență din Sex and the city când Carrie se întâlnea cu Big iar fără să le spună prietenelor. Asta pentru ca obișnuim să facem același gest și nu vrem ca frâna adică prietenele să ne zică iar si iar ca vom greși. Așa ma simțeam eu acum. Aș fi vrut să fac acel lucru care m-am gândit atâtea săptămâni și care îl regret în funcție de starea mea emoțională.

El îmi zicea ca există o ea. Dar nici nu vroia să îmi zică mie pas. Nu eu îl căutasem ci el pe mine. Ma simțeam la muchie de cuțit. Recunosc așteptam o sfărâma de speranta.

El îmi zicea ca vroia. Prietenele îmi ziceau ca eu sunt rezervă și merit mai mult. Valorez mai mult. Eram conștientă, îmi răsunau în cap toate gândurile iar toată dezamăgirea mea se reflectă asupra stomacului care ma durea.

E ușor din exterior să dai un sfat, e atât de greu când ești implicat direct.

Zilele astea au fost perfecte. Eram calma și fără gândul la el. Îi ștersesem numărul ca să nu am un motiv obsesiv să mă uit lung la telefon.

Dar momentul meu de cumpănă s-a dus. Întrebările mele erau altele cu un semn și mai mare de întrebare.

Doar vorbe

Era scuza potrivita pentru mine ca sa il caut iar. Noi femeile chiar cautam sa fim mintite, sa credem in ceva in ce nu exista.

Asa ca am sunat, am ascultat, m-am certat cu el. Mereu ziceam ca e doar un cerc vicios si nu se mai termina .

Imi facuse iar promisiuni, as fi vrut sa il cred dar o parte din mine, nu mai credea nimic. Toate orele care le petrecusem pentru examen pot sa zic ca le petrecusem gandindu-ma la el. Si el ma ignora si eu ma gandeam si mai mult asa ca eram iar pe punctul de a renunta la tot, si gand zic ca renunt o fac definitiv  (nu ca nu as mai fi repetat asta de sute de ori).

Stiam ca o sa fac asta, mai aveam atat de putin pana sa scap de examene, atat de aproape unde mi-am propus. Sa ies si sa ma distrez, sigur pe undeva acolo se afla si acel lucru bun pentru mine.

In torace

Ma invarteam in scaunul de birou, repetandu-se melodia in casti si gandurile in capul meu. Foile pentru examen statea pregatite sa fie citite, strigau ca e timpul si o sa imi para rau abaterea mea de la plan.

Nu imi ieseau din cap gesturile, ale lui. Si inocenta cu care am crezut. Nu erau suficente. Telefonul sunase in gol. Pentru mine era a doua greseala, fatala.

Pentru mine promisiunile erau promisiuni, pentru el erau doar cuvinte sa vrajeasca. Mi-am zis la dracu cu el.

Dar nu puteam sa ma desprind de casti si de momentele mele de singuratate, cand mama dormea si eu puteam sa suspin in liniste fara sa ma vada cineva si fara sa aud ca sunt fraiera. Erau destul cuvintele din capul meu care echivalau cu umilinta.

Intrebare fara raspuns

Întrebarea mea se pierduse grațios în spatele secundelor și apoi minutelor care se scurgeau. Era o întrebare tipică a cărui răspuns nu vroia să mai vină . Ajunsesem în punctul în care credeam ca nu mai contează, toate orele scurse în doi, toate minciunile interpretate și vorbe spuse doar să impresioneze. Așa procedam? Rostim cuvinte doar să impresionăm? Chiar nu sunt spuse pentru ca trebuie?

Visez

Pot sa ma gândesc la tine, sa ascult muzica care îmi alimentează într-un procent mic, sentimentele precum un drog, sa visez si sa infirm realitatea. Nu îmi place așa, dar îmi place sa visez si sa îmi trezească fiecare bucățică din mine.

Nu am nevoie de cuvinte acum, tăcerea asta chiar e benefica, e precum răul cu care te obișnuiești.

Nu ma interesează ce e corect si ce nu! Azi visez doar la buzele tale care am vrut sa le sarut din prima zi.

O altă pagină

Mi-am făcut curaj și am zis ce simt. Și nu am  facut-o pentru ca as putea sa obțin ceva ci pentru ca nu mai vroiam sa continui. Flacara ardea Iar el reusise sa o stârnească mai mult și mai subtil.

Și am zis ca plec și acum o fac. E greu când acel ceva care îți ocupa timpul liber acum Îți ocupa si restul de mint. Și exact ca în grey’s anatomy “mi-e teama ca mă îndrăgostesc și ăsta m-ar distruge… altfel nu ar fi dragoste”.

Și nu imi iese din cap ca lui ar putea sa nu îi pese iar mie da.Știu ca nu gresesc, vreau sa plec. Și nu e nimic mai greu sa o faci când îți pasă.

Am gasit

Nu îmi ieșea din cap disprețul cu care tratam o persoana care nu îmi placea, pentru care nu simțeam nimic si aștepta acelaș sentiment care mi-l oferea. In acel moment nu exista nici o curiozitate flamanda care sa ma facă să-l vreau, sa ii cunosc viata, sa nu ma satur de gesturile lui si cuvinte.

Așa ca il lasam, mai repede decât el se putea deștepta la realitate. De fapt il lăsam liber, eu nu il puteam aprecia pe cat el merita dar nici nu se ridica la așteptările mele.

Dar când ajung eu in locul celalat, ma întreb de ce mi se oferă speranțe daca nu primesc ce îmi doresc? De ce primesc unele cuvinte atât de dulci si apoi o mare de tacere?

Cred ca e timpul sa plec iar. Am sa iau cu mine acest sentiment după care râvnesc ca un vulcan. Am găsit ce căutăm si nu am putut să-l am, ceea ce ma făcea sa mi-l doresc si mai mult. Dar eu plec pentru ca nu suport sa stiu ca si el are acelaș dispreț pe care il am eu fata de aceia care nu mi se ridica așteptărilor.

Cuvinte

Cuvintele ar fi trebuit sa insemne totul? Sa aline, să încălzească? Cred ca pot fi si paie care sa aprindă focul.

Uneori regret cuvintele, pentru ca ele nu sunt înțelese, pentru ca oamenilor nu le pasa. Nu știm nici macar noi cat de indiferenți suntem, cat cântăresc ele.

Cel mai ciudat in traseul cuvintelor este atunci când mi-aș dori sa le retrag. Da. Si asta pentru ca urăsc sa le zic când îmi e dor si sa le pierd dintr-o tacere sumbra.

Imi ardeau obrajii când mi-am dat seama cat de dor îmi era si cat de rău îmi paruse ca am zis-o. Îmi era dor de acel nimic care il aveam. 

Dar cuvintele se pierdusera, fara efect pentru a nu stiu cata oara. Era începutul sfarsitului.

Putine cuvinte

M-am hotarat sa pun stop oamenilor care ma dezamagesc pentru ca m-am saturat ca dupa ce ei pleaca eu sa ma adun si sa ma ridic, sa inlatur toate intrebarile si tot gustul amar. Si m-am saturat ca roata sa se invarte, sa dau si sa ofer treptat incredere si oamenii sa se joace cu ea.

Nu mai vreau sa ma intreb de ce si nici nu vreau sa mai aflu raspunsul. Sunt dezamagita de oameni. Sa plece ca nu am nevoie de ei.