Ma critic aspru pentru ca nu am mai multa incredere in mine, ca in loc sa imi cresc stima de sine, eu las oamenii sa mi-o darame. Las oamenii care ii credeam aproape sa arunce in mine cu pietre exact unde zidul este sfaramat.

Intodeauna am ocolit oamenii care nu ma motivau, care nu ma faceau sa imi doresc mai mult de la mine, care nu au avut o vorba buna de spus, decat una care sa ma doboare. Si totusi inca ma condamn ca accept acest fel de oameni, care ii consider apropiati.

Mereu ma intreb, daca pentru mine nu poate sa isi rupa 5 minute de mers pe jos pentru a-mi incanta ziua cu o dorinta exprimata. Uitam ca avem lucruri banale aproape de noi, cu care putem incanta persoana draga. Oare de ce facem asta?

Pentru ca gandul nostru disperat este legat doar de bani si credem ca lucrurile marunte si fara valoare baneasca nu ne mai bucura. Gresit! Uitam sa ne bucuram de maruntisurile care viata ni le ofera, deoarece suntem intr-un maraton dupa averi, carieri care nu ne aduc in final implinirile sufletesti.

Ps: astazi dimineata, am rupt 10 minute din rutina mea zilnica si am mers pe jos bucurandu-ma de soarele si aerul racoros dupa ploaie.

Micile placeri trebuiesc descoperite.

Advertisements