Inima îmi stătea sângerând în fața lui si el trecea nepastor. Arunca un ochi doar să vadă ce fac si se ascundea în fața minutelor de răbdare. De ce să ai atâta răbdare doar că sa nu recunoști ca greșești?

Ne-am dus la unchiul lui si ne prefăceam ca eram în regulă, el mai mult decat mine. Dar inima o avea în față , era bucatele. Si asta doar că eu am dat tot ceea ce am avut mai bun pentru el… si când în sfârșit am avut o bucurie măruntă în suflet, s-a pisat pe bucuria mea. Mi-a arătat că doar el conta. Nu ca ar fi fost prima dată.

Iar scenariile din capul meu tot rulau. De ce oamenii nu pot vedea dincolo de ei, de nevoile lor și egoismul lor?

M-a durut, pentru că sufletul meu era răscolit de multă neîncredere data de el, de neapreciere, nerecunostinta. Si in sfârșit am avut o bucurie, dar ce i-a pasat lui?

Si uite așa am dat din lac in put