Imi bâjbâi cuvintele și încerc să ascund ceea ce eu simt. E greu să lași toate gândurile să te lovească când e cea mai mare liniște în casă. Să nu dorm la ora 6 a.m. doar pentru ca gândurile nu imi dau pace mi se pare prea mult pentru mine. Și nu le dau voie nici lacrimilor să mă învingă. Am rămas iar în război cu mine.

I-am zis ca ar fi timpul să nu mai vorbim. Ciudat să zic asta când știu cât de mult vorbeam. Până și ieri l-am lăsat să vorbească ca și când nimic nu s-a intamplat. Dar nu pot fi mama răniților pentru ca el nu are pe altcineva cu care da vorbească. Adevărul este ca ma pierdusem când el vorbea și a trebui sa-l pun să repete de câteva ori pentru ca gândurile o luaseră la galop.

Aș fi preferat să fie un vis totul. Da îi dau prea multă atenție. Unii chiar nu o merită. Și nu vreau să mai știu ca ar fi meritat și nici nu vreau să mai am regrete. Ca dacă as fi făcut așa… Dacă as știi ca am de așteptat 6 luni poate ca as răbda dar când știu ca în față am un zid de răbdare și timp nelimitat nu aș sta în față lui.

Deși toate momentele în care am zis ca plec și am plecat cu gândul de la el, el m-a întors iar și iar.