Nu îmi ieșea din cap disprețul cu care tratam o persoana care nu îmi placea, pentru care nu simțeam nimic si aștepta acelaș sentiment care mi-l oferea. In acel moment nu exista nici o curiozitate flamanda care sa ma facă să-l vreau, sa ii cunosc viata, sa nu ma satur de gesturile lui si cuvinte.

Așa ca il lasam, mai repede decât el se putea deștepta la realitate. De fapt il lăsam liber, eu nu il puteam aprecia pe cat el merita dar nici nu se ridica la așteptările mele.

Dar când ajung eu in locul celalat, ma întreb de ce mi se oferă speranțe daca nu primesc ce îmi doresc? De ce primesc unele cuvinte atât de dulci si apoi o mare de tacere?

Cred ca e timpul sa plec iar. Am sa iau cu mine acest sentiment după care râvnesc ca un vulcan. Am găsit ce căutăm si nu am putut să-l am, ceea ce ma făcea sa mi-l doresc si mai mult. Dar eu plec pentru ca nu suport sa stiu ca si el are acelaș dispreț pe care il am eu fata de aceia care nu mi se ridica așteptărilor.