Uneori chiar am nevoie sa cred in mai mult decat ce am si am nevoie de prieteni mai mult decat de cuvantul prieteni. Si imi doresc mai mult ca niciodata sa am pe cineva nebun si sa vrea sa facem toate nebunelile care imi trec prin cap si sa mergem seara la concert sa uitam de minutele alea de somn, sa traim fiecare clipa.

Dar eu stateam sfarmata in statie la 381 si imi doream atat de mult sa ma ascund si sa plang. Toate discutiile de pe drum ma inebunisera si mai tare. Parca nu eram eu , parca nu ma regaseam intre prietenii mei pentru ca imi doream mai mult.

Prietenele mele care au iubiti, nici una parca nu ies acum fara ei, sau prietenele mele au program. Serios? La varsta asta mai au program?

Din toata nebunia care m-a rascolit pe drum, amaraciunea mea era ca in mine zacea o nebunie care nu am eliberat-o si asta pentru ca nu am gasit un acel nebun care sa o impartaseasca.