Pluteam, visam. Si asta nu pentru ca exista cineva in viata mea sa-mi dea motivul asta.Ci pentru faptul ca unele sentimente puteau sa o faca.
Am deschis unele porti, le-am inchis pe altele.
Imi imaginam cum storceam toate sentimentele din mine, cautam aceea scanteie. Cica femeile isi fac planuri cum sa pastreze un barbat. Ma intrebam, de ce noi faceam planuri si nu ei? Pana la urma ei ravnesc cu atata insetare.Femeile de multe ori se lasa cucerite. Ma gandesc, de ce ne invartim in cercul asta vicios? Femei, barbati, sentimente, dragoste, despartiri, lacrimi. Toate se repeta la infinit. Mereu, mereu, mereu.
Plecam la munte. Imi jucam feste cu sentimentele, inselasem tot ce insemnase barbat in jurul meu. Cu gandul, prezenta si sentimentele. E usor sa te amegesti cautand in alta parte ce persoana de langa tine nu iti ofera. In sinea mea stiam ca exista doua impedimente. Una ca refuzam total sa incerc si parca sa repet acelasi greseli, al doilea era faptul ca el este din Ploiesti si nu as fi vrut sa incerc din nou ceva prin care am mai trecut.
Entuziasmata de faptul ca plecam, i-am spus si lui pentru faptul ca tot discutasem subiectul asta. Foarte senin imi zice “ poate o sa ne vedem in acelas tren…”. Stana de piatra e putin zis cum ramasesem. Mi-a povestit ca el merge in aceasi directie doar ca va cobora mai devreme.
Obrajii imi luasera foc cand l-am vazut ca urcase in acelas vagon in care eu ma aflam si culmea la etaj. Nici macar nu ii spusesem unde ma aflam. Uneori cred ca soarta mai ofera si cate o surpriza.
Recunosc, m-am uitat lung si in repetate randuri m-am intrebat, o fi el, nu o fi?
Mi-am facut curaj si am  mers sa-i vorbesc dupa ce  m-a intrebat la telefon de ce nu vin la el? In timp ce vorbeam il sorbeam din priviri. L-as fi muscat de buze dar totusi m-am abtinut.
Era o joaca intre noi. Imi dau seama ca pentru mine era un cerc vicios. Asteptam timpul sa treaca si sa-mi spuna mai multe. Desi m-am saturat sa ies mereu pe cate o usa si cu inima sfaramata.