Visez cu ochii deschisi, imi trec limitele, imi strang amintirile sau pur si simplu las alcoolul sa se plimbe prin sangele meu si eu nepasatoare cu ce s-ar intampla sa ma var intr-un loc in care doar sa visez.

Vreau sa las nepasatoare toate cuvintele in urma, sa le ignor si sa le sterg, sa iau amintirile frumoase cu mine ca sa-mi fie iar dor, sa imi amintesc mirosul, sentimentul, imbratisarile si mai ales zambetele. Cum as putea sa zic astea in cateva randuri?

Caut motive sa ma bag in seama cu acele amintiri, atat de placute si totusi atat de dureroase. Si fug de ele pentru ca nu vreau sa rascolesc cenusa care inca mocneste.

Cuvintele, sunt ceea ce ne definesc, cuvintele sunt precum un cutit care are doua taisuri, trebuie doar sa stii pe ce parte sa-l folosesti. Iar cand crezi ca ai prea putine cuvinte de spus e timpul sa pleci.