M-am saturat sa incerc. Ma gandesc doar la toate lucrurile care sunt in jurul meu si imi doresc sa fie altfel. E precum o haina veche pe care o porti, nu iti place dar nu ai alta sa o inlocuiesti.

Incepusem sa ma zbat sa o dau jos si o mana mi-o tinea pe spate. Am simtit ca o cusca. De aia fugeam de atatea ori de acolo, de aceea cautam refugiu la alti, ma atasam emotional de oameni, obiecte.

Era precum o ploaie care venea fulger si imi spulbera visele. Aseara s-a dus ultima sfarma de optimism. Stiu ca am zis de atatea ori ca ma ridic dupa ce cad. Dar in unele momente, nu mai am putere sa ma tot ridic, vreau sa plang pana la epuizare. Vreau sa fug de aici, vreau o viata noua.

Vreau sa uit!