Nu puteam sa dorm, nu puteam sa plang, sa tip, sa vorbesc. Trebuia sa stau ca o stana de piatra si sa indur cuvintele care au fost aruncate asupra mea si tot la fel si consecintele. Ea imi repeta ca nu se astepta sa fie asa de nesimtit iar eu ii ziceam ca ma asteptam dupa ce imi zisese cum este el.

El merita sa stea ca o stana si toate vorbele si nu numai, pana si pietre sa primeasca, nu eu incercand sa fiu eu insumi. In incercarea mea, de a fi asa cum sunt, fara pic de interes la mijloc, m-am ales cu cele mai grele cuvinte, intr-o zi ce avea sa fie cica cea mai frumoasa, macar odata pe an.

Nici nu ma mai chinuiam sa intreb ce rost si-au avut toate, ce rost a avut cadoul, vorbele. Pentru el erau doar o pierdere de vreme.

Orgoliu meu nu ma lasa nici sa suspin si totusi nici timp sa-mi revin. Nu am putut dormi, m-am chinuit ca de obicei pana la o ora tarzie sa stau treaza, venindu-mi in cap toate cuvintele alea cum ar fi “o companie proasta” .

Stiu ca urma vesnicul tratament cu am sa-mi revin, munca multa sa uit, timpul nu se opreste in loc si balta mai are peste.