Il consider inamicul meu numarul unu. Timpul! Pare atat de scurt si niciodata nu apuc sa ma bucur pe deplin, ma pierd si ma ratacesc printre atatea secunde.

Si urasc sa astept! Urasc clipele in care le pierd, le irosesc fara o scuza. Pentru mine nu exista una.

Acum stiu ca dau vina pe timp pentru faptul ca nu mi-am terminat treaba la timp, oare asa o fi? Eu vinovata sau el?

Ma pun in situatia sa numar secundele in care eu, tip. Nu vreau sa aud intrebarea de ce, caci nu vreau sa raspund. Vreau doar sa stau si sa ascult muzica si nici cel mai placut sentiment sa nu ma deranjeze, chiar si telefonul desi stiu ca mi-ar intrerupe reveria si as raspunde. Poate doar sa fie prietena mea, fata de ea nu trebuie sa imi ascund apasarea, ea va stii ca eu as vorbi fara sa ma opresc si ar stii de ce. In fata alt cuiva nu vreau sa par fericita si poate ca nu vreau nici sa ma bine dispuna, vreau sa stau melanolica in starea care mi-o da timpul.

Am sa-i pun timbru timpului si am de gand sa-l expediez fara sens in toate directiile si am sa incerc sa ma conving ca ma stresez degeaba.