Imi ard in minte toate vorbele, toate gandurile care mi le-a aruncat, mi le-a implantat in cap. Nu am sa mai postez nimic pana nu ma lamuresc eu cu problemele mele existentiale.
Am impresia ca toata schimbarea avuta in mine a fost degeaba, doar un sambure aruncat la misto a facut sa infloreasca in mine anumite lucruri, idei si sa ma faca sa accept lucruri care nu le vroiam.

Discutia a pornit de la faptul ca omul inseala indiferent de situatie. O face si atunci cand e casatorit sau nu.
Acel el mi-a spus de atata ori ca el considera ca barbatul nu este facut sa stea doar cu o femeie. In conditiile in care el umbla din floare in floare mi-a raspuns ca lui nu i-ar place ca iubita lui sa faca acelasi lucru.
Iar eu m-am simtit aceea femeie din umbra care incurca o relatie, chiar daca in ipostaza in cauza nu stiam, eu in ochii unei alte femei eram sigur vinovata.

Ok, am acceptat faptul ca omul nu este facut sa fie doar cu o singura persoana, sunt total de acord, caci se poate intampla sa intampini inevitabilul, sa te indragostesti fara sa o vrei. Dar pornind de la premiza ca eu mi-as insela prietenul doar pentru ca stiu ca si el o va face, la un momendat ce rost are mai avea casatoria?

Eu i-am zis lui asa: ce rost are sa te inhami la o caruta care oricum stii ca se va strica?