Nu inteleg de ce cele mai simple lucruri care ar trebuie sa fie simple, de fapt sunt cele mai complicate lucruri?

Azi am incercat sa scriu ce simt, intr-o stare in care m-am avantat si nu cu capul ci am pasit tiptil si curioasa. Tind sa cred despre oameni lucruri bune si nu accept lucruril urate sau rele despre ele si asta doar pentru ca eu tin la ele. Dar cum poti sa accepti niste lucruri care nici nu iti treceau prin cap despre o persoana? Cum poti sa-i spui in cuvinte ca esti dezamagit de el si ca nu e ceea ce credeai ca este, ca este doar unul din acei ordinari care fac nenumaratele cozi de barbati ce tind sa fie niste mitocani?

Nu, eu am continuat sa mint ca nu e asa, ca el nu a intalnit persoana potrivita, nu ca e un ordinar. Doamne si cat urasc cand o persoana care-mi place sa fie indiferenta. Si cat de greu imi e si mie sa fiu la fel. El nu se preface, el asa este, iar pentru mine a juca teatru cu propriile sentimente e ca si cand mi-as juca viata la loto.

Iar acum am stat si am umblat in sus si in jos pe coclauri doar pentru ca imi era dor de acel sentiment, acel sentiment pe care femeile il ravnesc. Si daca credeam ca mai exista barbati finuti si nu neaparat romantici, simpatici, haiosi, inteligenti, acum am revenit la o parere de odinioara. Nu cred ca am sa-mi gasesc o persoana macar 80% cum vreau eu si nu in totalitate caci stiu ca nu exista, nu mai visez la fat frumos.

Iar intr-o zi ca asta, imi dau seama ca mi se pot spulbera sperantele, imi pot da seama ca sunt incojurat de oameni pe care nu mi doresc in viata mea.