E ciudat sa vrei sa lasi doua persoane in tine sa existe, una vrea bomboane alta inghetata, iar persoanele mele vor sa uite de el iar cealalta vrea sa continue “hartuirea”. Am inceput sa ma gandesc obsesiv la un el, care a ajuns sa mi se arate in vise, iar visele mele imi ofera realitatea de care ma feresc iar apoi imi arata alintul care il caut, si cum sa nu crezi ca pana si visul are dreptate?

Cred ca sunt o lasa si nu pentru ca nu vreau lui sa-i zic ce cred ci pentru ca eu chiar nu pot sa fac ceva ce nu vreau si chiar nu vrea sa fie asa de dur pe cat este realitatea. Raluca mi-a zis ce rost are sa ma intalnesc cu M. cand nici nu ma mai atrage, eu in sinea mea stiam explicatia, imi umplu timpul doar sa nu ma gandesc la el obsesiv. Proasta idee, oamenii chiar spun adevarul iar noi incapatanatii din pozitia celor care ar trebui sa ascultam nu intelegem, facem de capul nostru.

Asa ca am plecat cu inima cat o punga sa ma intalnesc cu M, ma simteam ca ma insel pe mine si pe el care nu avea nici o treaba. Nu aveam chef de el, simteam ca discutia merge haotic, el cautand sex eu cautam sa-mi pierd timpul. S-a sfarsit prin rugamintile lui sa merg la el acasa, ca este singur si s-au sfarsit lovindu-se de un zid, adica de mine. Nu am avut curaj sa-i zic ca nu-mi mai place, ca a murit ce atunci rasarise si ca nu mai are rost sa iesim. Eh, mai am timp sa parcurg pasii in a spune adevarul, dar ma simt ca o lasa si ma ingrop ca un harciog.

Iar acum sunt in faza de a incerca sa merg mai departe, chiar daca acum am ajuns sa ma duc la facultate doar sa-l vad pe el si sa tresar la fiecare persoana care trece pe langa mine, crezand ca este el. Voi ucide si aceste sperante si sentimente si voi zice, da a fost, acum nu ma mai intereseaza.