2013-02-21 11.55.55-1

Cand am ridicat privirea si am recunoscut hainele care parca le purta mereu si am observat ca se uita lung la culoarul de la biochimie din capatul scarilor unde se afla, m-am simtit atat de incurcata, desi o parte din mine vroia sa-l vad iar alta nu, nu am stiut ce as fi putut sa fac sau sa zic, asfel telefonul era solutia mea si mi-am vazut in continuare de el, tragand cu coltul ochiului ce avea sa faca.  L-am vazut plecand, atunci parca se rupsese o bucatica din mine, mi-as fi dorit sa o rup la fuga dupa el, iar pret de cateva minute nu am putut sa nu ma gandesc la el, chiar daca incercam sa-mi alung sentimentele jucand cu Ioana fazan, amuzandu-ne de cate cuvinte medicale stim.

Pret de jumatate de ora sau chiar mai mult ne-am tot jucat, ba chiar am vorbit si cu niste fete din anul I, apoi m-am intors la “grupuletul” meu. O anuntasem pe Raluca prin mesaj ca el venise si nu ma salutase ea zicandu-mi ca nu a avut bun simt, la fel ca data trecuta.

Mi-a fost frica cand plecasem de la ultimul laborator in pauza de 3 ore, simteam ca inevitabilul se va produce, imi calculasem deja miscarile. Aveam sa-l evit, sau sa ma fac ca nu il vad, dar a fost degeaba, inimii nu ii poti poruncii.

As fi fost cea mai fericita daca as fi stiut ce urma si m-as fi bucurat daca el nu ma baga in seama. S-a intors, s-a uitat mirat la mine iar eu si mai mirata mai ales ca am ridicat privirea si i-am intalnit-o pe a lui. Nu stia ce sa faca, mi s-a parut incurcat probabil pentru ca stia ca era cu musca pe caciula. I-am facut un semn cu mana si el s-a apropriat. A inceput prin a deschide discutia, iar cum colega mea Ioana are talent la a povesti, mi s-a parut atat de captivat de ea iar eu asa de nesemnificativa. Mi-a zis ca si el avea o pauza de 1 h si uram cand imi zisese Raluca ca poate o sa am ghinionul mereu sa dau de el la ora aia chiar daca ceva imi mine zacea si se bucura. Treptat au venit si colegi mei, iar eu m-am apropriat ceva mai mult de el, asa ca la un momendat o colega a avut ideea traznita sa strice “Combinati-va”. Probabil a auzit si el si s-a facut ca nu aude, dar ea chiar devenise insistenta si tot repeta, asa ca l-am tras un pic de mana si i-am zis sa nu o asculte. M-am simtit tare penibila si imi parea atat de rau. Mi-a zis ca am o grupa super tare si pentru ca toti incepusera sa plece nu am vrut sa raman cu el, a fost unul din cele mai sincere sentimente ca am vrut sa plec si eu cu ei sa nu raman cu el inca 5 minute. Ne-am salutat iar eu am plecat fuga dupa Raluca care a facut ochii mari cand ne-a vazut.

Colegi apoi s-au amuzat copios pentru ca nu intelegeau rolurile. Eu eram cea care il placea iar el nu stiu ce sentimente avea, as fi vrut sa intru in pamant si tremuram si de emotie si de ciuda dar si de nervi. Nu am putut sa ma concentrez la ora si nu aveam chef sa fac nimic, imi doream doar sa bag undeva capul si sa spal rusinea.

Am ajuns acasa si primul lucru care l-am facut a fost sa scriu. Nu intelg si nu intelegeam nici dupa ce plecasem, cum se nascusera asa sentimente puternice si de ce nu puteam sa le controlez, de ce?

PS: un pasaj din cartea care o citesc: Invitatie la vals