Nepasare?

Cand sunt absorbita de unele fapte, cand imi fac sperante, cand aceastea sunt alimentate in doze mici uit sa vad dincolo de ceea ce imi pot imagina. Uit de realitate, uit ca viata e alta nu cea care mi-o imaginez.
Nu am reflectat prea mult asupra faptei, pur si simplu a cazut moneda si eu m-am trezit din reverie.
In incerca disperata de a purta o discutie am ignorat faptul ca el era indiferent. Pana atunci am zis ca nu poti obtine ceva fara munca, dar parca nu-mi sta mie in caracter sa ma milogesc de cineva, daca nu vrea eu plec.
Imi iau tot ce am asternut si am plecat, lasand in urma si in atmosfera senzatia ca va regreta intr-o zi. S-a intamplat de cele mai multe ori, dar azi nu vreau si nu vreau ca actul sa se repete.
Incerc sa gasesc motive, scuze, dar acestea acum nu sunt credibile, mintea mea revine pe pamant si regreta unele gesturi.
Desi am fost pe principiul sa incerc sa nu regret nimic parca regret de initiativa poate fug de sanse. Poate fug de realitate si ma cufund in nesiguranta. Ar trebui?
Da, vreau sa obtin ceea ce mi-am propus doar ca ambitia mea nu e mai presus de valorile morale, nu e mai presus de a fi om si nu a juca ca in filme.
Maine am examen si tot maine intalnire cu persoana care a putut sa smulga de la mine prin cateva cuvinte, sentimente ce altii ar fi vrut sa le aibe. Maine e decizia finala, are rost sau nu sa insist?