Sub emotii, nerabdare si multa dragoste, sub multe priviri si urechi pregatite sa asculte cele 2 cuvinte mari, si-au spus DA. Chiar a fost un moment emotionant, cred ca acolo mi-am pierdut toate ideile de rau legate de casatorie, dar vechiile obiceiuri greu trec. Am avut si eu emotii, a sunat frumos DA si numele care EA, l-a luat.

De acum relatia se schimbase, de la eu, a ajuns la noi, de la iubitul meu la sotul meu. Si-a schimbat starea civila.

S-a fotografiat si si-a pastrat cele mai frumoase amintiri din aceea zi speciala. Pe cand eu, mi-am inecat gandurile in paharu care oscila de la suc la vin si a ajuns tot la suc. Am lasat privirile si parerile sa se scurga. Mi-am dat seama ca oamenii chiar au obiceiul sa judece dupa aparente, esti prea tacut, fetele lor nu se potrivesc, are ceva nasul mare, urechile strambe. Dar de fapt astea sunt doar aparentele inainte de a cunoaste pe cineva, inainte de a rosti cuvinte.

Vreau sa mentionez ca nu ma consider o persoana timida, am trecut peste acest sentiment, de cand lucrez, dar uneori cu anumiti oameni chiar nu simti ca poti lega o conversatie. Si nu ma consider o persoana care doar sa raspunda la o intrebare, dar cand intrebarea nu e rostita in asa fel incat sa poti continua un raspuns de unde se pot desprinde alte subiecte, ce as fi facut? Sa inceput sa pun eu intrebari de genul cati ani ai? Da, o faci in anumite circumstante, dar cand singurul nostru punct comun era casatoria lor?

Minutele au curs, paharele s-au golit, sub ochii grei si poate unii si plictisit s-a incheiat prima zi dintr-o casnicie. Ea stie ca eu nu m-am putut abtine de la critici, care dupa mi-au parut rau deoarece am judecat un om dupa aparenta, dar a fost asa dulce rautatea.
Pana la urma fiecare eveniment are o semnificatie si o invatatura. Eu am invatat ca uneori chiar mai exista si dragoste, in unii ochi inocenti si puri. Ca viata e mai frumoasa in doi si uneori poate fi si mai grea sau mai complicata, dar ieri 2 persoane deosebite si-au inceput un nou capitol si o noua resposabilitate.

Nu credeam ca am sa scriu despre casatorie. Totusi, Casa de piatra, doamna T (cum eu am botezat-o).