Lucrurile se desfasoara rapid, in furia si nerabdarea vietii satula de alti dobitoci. Nu inteleg cum nu poate exista comunicare?

Cum poate exista o relatie fara comunicare?

In alta oridine de idei, colegul meu de la servici, care pot sa zic ca-l placeam, mi-a zis ca-i indragostit de mine, dupa ce m-a sarutat. Da bineinteles ca nici eu nu am fost mai breaza. L-am provocat, m-am jucat cu el si am vrut sa vad daca o va face. A facut-o, dar mi-a parut rau caci totusi am prieten.. si el o stie. Nu s-a mai intamplat, doar ca timpul care il petrec cu el e mai mult decat cu prietenul meu, iar el ma asculta mai mult decat o face prietenul meu. Ciudat nu?

Iar el abia s-a intors din Germania si asteptam promisiunea de la el, ca va incerca sa faca sa mearga. De fapt in ziua dinainte sa se intoarca mi-am dat seama ca m-am amagit crezand asta, mi-am dat seama ca de fapt ma zbat degeaba. Dar am zis ca ii las timp, dar azi nu am vazut nimic.

Au fost 3 vorbe lipsite de comunicare. Iar cand l-am sunat se juca, din cele 7 minute petrecute la telefon in afara ca se juca si se smiorcaia si ca mi-a zis ca ma iubeste nu am aflat nimic. Iar apoi a scris pe skype daca sunt si atata tot.

Iar colega-miu saracu, nu isi mai are capu pe umeri cand e cu mine.

E genul poate care l-as fi vrut dar sunt prea prinsa intr-o relatie cu… mine. E genul respectos, si saracu de cate ori l-am facut dobitoc si idiot numai eu stiu. Poate putin timid.
Da, a venit unde lucrez, dar nu vroia sa ramana, eu l-am convins. Are suflet, dar nu stiu daca as putea sa fiu cu el.
Parca nu are stropul ala de barbat in el.

Rahat, cred ca am ratat si examenul la anatomie, sau mai bine zis examenele. Ce idiotenie.