Nu mi-am imaginat printre atatea momente grele care le are familia mea, caci cuvantul acasa pentru mine va fi strain, va fi acasa la alti oameni, caci cuvantul fratii imi va oferi multe motive de care sa nu-mi amintesc. Sa zic frati si sa-i asociezi cu niste nenorociti.

In fiecare zi ma minunam ca pasesc din ce in ce mai repede in ciclu vieti, in ceea ce avea sa-mi ofere viata, ma bucuram cand auzeam cazuri de familii care se certau pentru pamanturi, case etc. si ca eu nu ma numaram printre ei. Eram prea mica.

Mi-e prea greu sa scriu si sa povestesc iar, de ce nu mai dorm acasa si de ce cuvantul acasa e atat de trist pentru mine… Am cunoscut frica, frica de fratii mei. Sa-mi fie frica sa stau acasa, sa-mi fie frica, sa intru pe alee,in bloc. Sa am cosmaruri in fiecare seara si sa ma lupt in fiecare zi sa nu cedez printre straini, caci ei imi tin de cald si nu familia mea care i-am ajutat.

Probabil ca regret multe, caci viata imi ofera momente de regrete, de durere, mai multe decat de fericire.

Probabil ca intr-o zi am sa scriu si ce s-a intamplat, probabil ca o sa scriu departe de atmosfera de acasa care ma apasa sa scriu trist.

Daca se zicea ca nicaieri nu e ca acasa, asa este, dar cand casa ta e plina de ura si ura e pentru tine, nu mai e “acasa”. A murit cuvantul acasa si au murit si fratii mei pentru mine.