Tags

, , ,

Azi e o zi cat se poate de ciudata.

Sa o luam cu inceputul. Am cam… fugit de acasa mai mult de o saptamana. Am fost la Tulcea de unde este si prietenul meu, da prietenul ala de la mare distanta. A fost o mini vacanta ciudata si caraghioasa. “Soacra” mea (desi nu-mi plac apelativele astea) se minuna cat de mofturoasa pot fi. Eu cand ii ziceam prietenul meu nu m-a crezut. Craciunul l-am petrecut alaturi de parintii lui si cateva rude ratacite. Cei drept, nu mi-a placut mancarea si nu am criticat pe nimeni in asa hal legat de mancare cum am facut cu soacra-mea. A  fost un Craciun plictisitor, probabil ca nici nu vroiam asta. Nu am simtit ca a fost Craciun, parca era o alta zi de duminica. In Bucuresti obisnuita cu beculete, agitatie si nelipsitul brad in casa, care-l impodobeam in fiecare an si simteam ca era Craciunul. Ca tot veni vorba de Craciun si obiceiul ala de a petrece in familie, hai sa zic ca Craciunul a fost plictisitor si lipsit de zambete, revelionul a fost dragut. Au fost mai multi invitati (babalaci) care chiar stiau sa glumeasca si sa te faca sa te simti bine, doar ca nu prea am stat in preajma lor. Si unde vroiam eu sa ajung, urasc urarile cu “LA multi ani”, “Craciun fericit”, dar nu asta e cireasa de pe tort, ci momentul cand incepi sa te pupi cu toata lumea, ceea ce eu detest.

A fost o vacanta ciudata, in care m-am suparat, am plans,m-am plictisit si am ras. Imi era dor de casa, imi era dor de mama si de manacarea ei, caci cand era vorba sa manacam ma simteam asa de prost ca uneori imi venea sa plang si o certam pe mama in gandul meu ca nu m-a obsnuit sa manac ce manaca toata lumea si sa nu mai par asa de mofturoasa.

Asa ca zilele s-au scurs si vacanta mea s-a terminat, vacanta in care am lenevit cum nu mai lenevisem de atata timp. La 5 dimineata am auzit telefonul cum suna si-l urasc de cele mai multe ori, caci stiam ca am sa plec iar departe de el. Poate eram indiferenta atunci. M-am urcat in vesnicul tren, care calatoreste in timp, in vietile noastre, imi era mai usor acum sa plec, dar nu atat de usor precum credeam. Am ajuns acasa, in Bucuresti, m-am simtit atat de bine… Dar nu am stiut ca binele asta nu e chiar un bine.

Am ajuns acasa, unde stresul e atat de mare si desi imi era dor de casa, acum constat ca nu imi era dor de casa, ci doar de mama. M-am intors acolo unde in afara de ea oricum nu ma doreste nimeni. Ma intreb uneori de ce viata e asa de ciudata? Am atatea sentimente care zac in mine, caci nu stiu sa mi le exprim.

Deja mi-e dor de el si ciudat e ca nu reusesc sa ma controlez pentru ca sunt stresata si din alte puncte de vedere. Ma simt ca intr-un film ciudat, iar eu sunt personajul ciudat.

Asa ca ceea ce ma asteptam eu sa fie ok nu este, caci ma asteptam ca acasa sa ma simt iar eu, dar ma simt si mai straina de casa si nu-mi doresc decat iar sa fiu oriunde dar nu aici, oriunde dar cu el.

Si nu e vorba numai ca dorul de el ma face sa ma simt ciudat, ci realitatea. Vacanta a fost ca o rupere de realitate…