Liniste si haos. Cuvintele sunt mute,  privirile sunt oricum departe si nici daca erau aproape nu intelegeau nimic din nebunia mea.

Oare unde sunt eu? Stau si ma gandesc unde sunt ? Cand o sa fie ziua aia cand o sa fiu eu si nu o sa ma prefac ca-mi place ce fac, sa nu ma prefac responsabila cand de fapt ma simt ca o excroaca, cand o sa incetez sa fiu adultul care nu se potriveste in peisaj? Cred ca mi-am gresit corpul, mi-am gresit randurile, mi-am gresit ziua azi. Sii cred ca mai bine nici nu se putea.

Iar singura…

M-am saturat sa nu fie acel cineva acolo cand vreau, m-am saturat sa ratacesc pe strazi in frig, sperand ca una din persoanele dragi mie sa-mi raspunda la nenorocitul asta de telefon doar sa-mi zica cuvintele care vreau sa le aud, ca sa le pot contrazice. Sa aud glasul ce stie sa-mi smulga un zambet.

La naiba, azi simt ca cer prea mult.