Ma bucur ca persoanele care imi sunt dragi mie (cu exceptia unei persoane) nu stiu ca eu obisnuiesc sa scriu pe blog. Nu-l consider a fi un jurnal dar as putea zice si asta, ca de cele mai multe ori mi-am scris frustarile aici, gandurile, multumirile sau nemultumirile.

Ma simt indragostita si in acelas timp plictisita. E posibil? De ce nu reusesc sa recunosc ca-mi place mai mult decat vreau? De ce am impresia ca m-a plictisit deja? Si de ce iar imi vine sa dau bir cu fugitii?

Aici stiu sa-mi dau raspunsul, sau toate se leaga de ceva. El va sta cat va sta in Bucuresti si eu nu vreau sa plece si o va face, asa ca ma retrag inainte sa tin prea mult la el. Urasc despartirile, chiar daca ma doare sau nu, chiar daca simt ca mi se smulge inima din piept sau nu o simt.

Totusi trebuie sa scriu in detaliu despre asta, cu mentiunea urmatoare:

Nu sunt genul care sa ma indragostesc pe net, mi se pare o prostie. Dar in schimb am vorbit cu un tip dupa forumul jocului. Mi-a placut felul lui de a vorbi, faptul ca nu era ca toti ceilalti. Am vorbit tot mai des. S-a hotarat sa vina in Bucuresti el fiind din Tulcea. Zis si facut, oricum avea sa vina la master aici cand avea sa inceapa, plus facultatea facuta aici.

Ne-am vazut. M-am emotionat cum nu o mai facusem alta data si inca gandurile mele sunt blocate cand sunt cu el. Imi place dar mie frica cand o sa plece, tocmai ca nu am avut curajul sa-l intreb cand pleaca. Mi-a zis el: peste o saptamana.

M-am bucurat si intristat caci ma gandeam cand o sa ne mai vedem? Ca urasc relatiile la distanta si nu cred in ele. Nu vreau dar simt cum incerc sa-l indepartez, il vreau si totusi mie frica ca o sa raman singura, trista si dezamagita.

Vreau un vinovat sa dau vina!

Se zice ca ochii care nu se vad se uita. Asa ca m-am gandit sa scriu aici ce-mi place, ca atunci cand uit sa-mi aduc aminte ce-mi place.

Imi place glasul lui. felul cum rade si cum zambeste atunci cand imita un “zambaret” dupa yahoo. Imi plac ochii lui albastrii, imi plac glume lui, imi place muzica care o asculta…