Tags

Treceam printre copii ce alergau pana la epuizare, cu biciclete, cu presuletul si jucariile asezate pe bucata de asfalt, urcandu-se in copaci dupa corcoduse sau care ma salutau respectos zicandu-mi “sarut-mana”.  Raspundeam si plecam mai departe, privandu-i cu cata bucurie alearga si-mi aduceam aminte ca si eu eram asa si vroiam sa cresc mai repede si pe zi ce treceam incercam sa fiu cat mai serioasa, sa-mi iau un aer de adult. Si acum o fac, doar ca nu-mi reuseste, fizicul meu nu lasa oamenilor sa arate ca in mine e un copil preschimbat in adult, pt ca afara sunt doar un copil.

Si ma supar cand imi zice cineva ca sunt un copil si totusi as vrea sa mai fiu un copil, sa zburd de dimineata pana seara, sa astept cu nerabdare cocodusele, visinile si toate fructele cum le asteptam in fiecare an si le stiam procesul, care nu s-a schimbat nici acum.

As vrea acum sa treaca iar adultii pe langa mine, zicandu-mi “atunci cand o sa fi tu mare” si sa nu-mi mai zica acum “esti la inceput de viata” . Si trec pe langa oameni cu riduri ce le indica varsta, mult prea evidenta, mult prea greu de ascuns si imi zic “profita, ca uite asa trec anii” si imi dau seama ca da, sunt la inceput de viata si nu stiu ce decizii iau pentru mine si mie frica ca timpul trece si eu nu o sa stiu ce dezii sa iau la timpul potrivit si pe cele corecte pentru mine.