Tags

, , ,

Mi-am dat seama ca in viata unele experiente, intamplari, momente, fie ele unice fie aceleasi care se tot intampla si care omenirea tot le-a intalnit, trebuiesc pastratate. Si nu trebuie neaparat sa ajunga ceva de care urmasii sa se bucure, ci pur si simplu pt. propria satisfactie, pentru generatia care o sa urmeze dupa mine  sau pur si simplu curiozitatea care o va avea o persoana sa citeasca candva mazgalelile mele, memoriile, fazele amuzante sau mai putin amuzante, tragice.

Nu garantez ca sunt in stare sa scriu tot ceea ce as vrea, sau o sa am curajul sa o fac si nici macar intr-un caiet nu as vrea sa o fac.

Nu o sa incep cu atunci cand eram eu mica, ci doar cu zilele care tocmai au trecut, s-au scurs cu repeziciune prin mainile mele si mi-au aruncat in brate lucruri.

Vorba aceea, romanii se pricep cel mai bine la excrocherii, la pacaleli, asa ca nu o sa mint ca am profitat de guvern, de banii investiti ca sa fac un curs pt. someri. Nu sunt somera tinand cont ca deja lucrez, asa ca pe semnatura mea m-am riscat si m-am inscris la un curs.

Cursul este pentru calificarea “tehnician in hotelarie” mai pe limbajul romanului: receptioner intr-un hotel.  Cursul l-am inceput luni, asa ca ieri am fost luata prin surprindere cu intrebarea de ce am ales cursul asta? Nu vroiam sa zic adevaratul motiv pentru care eu am ales cursul asta, asa ca am bajbait un raspuns in speranta ca va trece la alti colegi mai curajosi sa zica adevarul. Adevaratul motiv este ca nu am ales cursul sa fac o cariera din el, ci doar pt a avea un loc de munca pe timp de vara, sau de sezon. De ce nu, daca as avea ocazia si salariu bun as alege sa raman in acel loc, dar sa nu trecem la planuri care nu ma atrag.

Si ca tot veni vorba de curs, cred ca mai bine e sa incep cu ceea ce nu-mi place.

Cand am venit luni in clasa, am vrut sa aleg a 3 a banca, dar cum am vazut ca in a 3 a banca nu erau mape care se dadeau m-am mutat langa un tip, care desi  dupa cateva zile petrecute la curs cu el, abia i-am tinut minte numele. M-am asezat in a 2 a banca la margine, proasta alegere in loc sa stau eu linistita in alta parte.  In fata mea, un nene pe la 40 de ani, insurat, mic de statura, durduliu dar nu exagerat, foarte simpatic, ras, lasand maxim 1 cm sa-i creasca parul, cu ochelari cu rama groasa, imi umbreste partea din fata, numita si prima banca.

La diverse activitati, el intrerupea discutia sau intervenea cu un tupeu fantastic, intreband diverse lucruri legate de subiect sau mai putin legate de subiect. Era genul tipului care se crede “stie tot” si nu accepta contraargumentele, sau parerile diferite de ale lui. Exact genul omului care eu nu-l suport. Asa ca pentru mine orice incercare de discutie cu el nu are rost. Discuta dintre mine si el a fost cam asa:

– Tu lucrezi la RDS?

– …. da.

– Tu stii ca nici acum nu mi-au instalat cablu si am facut contractul cred ca acum 6 luni?

– Pai cum nu v-au instalat?

– Nu aveam eu o mufa si le-am zis sa ma sune ca o pun si sa vina sa ma instaleze.

– Ati refuzat instalarea si trebuie sa sunati dvs la ei sa va instaleze.

– Bei, cum sa sun eu la ei, cand a ramas ca ma suna ei pe mine. Eu cu contractul ala ma duc la OPC.

In ciuda faptului ca el gresea, mi-am dat seama ca el are idei batute in cuie si ca discutia nu mai avea rost, daca el imi zice mie ca nu a refuzat instalarea. Atunci mi-am dat seama ca orice discutie cu el, nu e decat un bombardament de informatii spre el, care oricum se reintorc de la vorbitor.

Am uitat sa mentionez ca sunt cea mai mica de la curs, toti au peste 23 de ani si eu… 20. Sunt 3 fete mai tinere, din care una cica a terminat facultatea, deci clar ca are mai mult de 24, una la facultate dar nu am idee cati ani are, oricum pare ca are mai mult de 22 la fel si fata de langa ea, care nici nu stiu cand a venit ca ciupercuta. Restul cursantilor le dau peste 25 sau chiar si mai mult.

Primul meu profesor de curs (nu are rost sa-i dau numele desi am ramas impresionata de el) mi-a acaparat repede atentia, m-a facut sa ma simt proasta in fata tuturor, nu mi s-a adresat mie, dar in sinea mea ma simteam atat de proasta si cu o cultura generala asa de mica, incat m-a facut sa ma ambitionez. Atat cat timpul imi permite, vreau sa citesc, incepand de la povesti cu aventuri pana la carti cu istorie (care sunt preferatele mele).

Astazi la curs, mi-am lasat al 2 lea volum a cartii  Contele de Monte Cristo pe masa, m-am ridicat si imi era gandul la alceva, iar privirea imi era total distrasa. O colega, slabuta, cam cu multe cute pe fata, castanie si cu parul lung, intoarse cartea si imi zice : “copilul citeste Contele de Monte Cristo”. Nici macar nu eram atenta la ea, dar am apucat sa aud cele care le zisese cu voce scazuta dar cat sa aud.

M-a deranjat faptul ca mi-a zis copil, poate ca in ochii a 100 de oameni chiar sunt, dar ce ma face copil? Faptul ca citesc o carte de aventuri? Ar trebui sa ma faca mai matura o carte mai grea, sau din care nu inteleg nimic sau nu vreau si nici nu-mi face placere sa citesc? Sau poate ca ar trebui sa aleg politistele cum aveau atatia obiceiurile.

Cand o sa am timp, o sa scriu si de profesorul care m-a impresionat si mi-a facut atata placere sa-l ascult.