Tags

, ,

Merg prin ploaie grabita sa ajung la client, mii de picaturi marunte imi lovesc umbrela maro, cu dare de jeg, rezistenta la vant, primita de la un client foarte generos, stiind ca ma va prinde ploaia. Nu ma gandesc la ploaie, ocolesc balti, ma feresc sa nu ma stropeasca vreun vitezoman si imi urmaresc pasii care trec pe pamantul ud apoi pe trotuar. Un drum de tara, amestecat cu bucatii de ciment. Nu imi sta gandul la munca, desi inca este dimineata, as mai fi dormit, dar probabil ca nu as mai fi putut pt ca aveam atatea ganduri. Ganduri pregatite sa ma ucida, ganduri brutale si nemiloase care inca se izbesc de mine, dar eu rezist. Rezist si la ploaie, rezist si peste atatea piedici pe care le intampin, rezist inca o data la o prietenie sfarsita tragic.

Inca sunt socata, nici macar frigul de dimineata nu-l mai simt, sunt socata de evenimentele petrecute intr-un timp atat de scurt, sunt socata ca sunt vinovata. Nu iau toata vina asupra mea, dar o parte sunt si eu de vina, cea mai mare parte este el. Of, am zis iar el. Credeam ca o sa mai treaca ceva timp pana o sa vorbesc iar de un el.

Crima! Ai merita inchisoare pentru ce ai facut, din partea mea inchisoarea ai merita-o. Dar nu, tot ceea ce meriti acum este moartea, moartea prieteniei noastre, moartea care se incheie prin tacerea noastra, prin regrete, amintiri si zile cu zambete adunate cu tine.

Vorba unei persoane care o simpatizez mult si  imi e prieten, mult mai prieten decat ai stiut tu sa-mi fi. Esti un bou. Imi place cum suna, parca te alint intr-un mod josnic, crud si nemilos si imi aduce un zambet amuzat de alintul tau.

Nu plang, desi ieri as fi vrut, nu plang, doar merg prin ploaie, las universul sa planga, eu rezist.  Trag dupa mine copilul care ar vrea sa planga, care s-ar pune in fund in mijlocul baltii si ar da din picioare si ar tipa pana ar ramane fara voce, ar plange pentru ceea ce s-a intamplat, dar nu, ceilalti ma vad matura, asa ca-mi trag copilul dupa mine.

Stiai ca e vulnerabil, stiai cat insemna pentru el prietenia noastra, prietenie care sunt sigura ca ai vrut sa o strici. Esti un bou.

Ploaia asta marunta ma enerveaza, as vrea soare, soare sa-mi aduca aminte ca urmeaza zile mai bune, ca pana la urma tot raul trece. E stupid, deja nu mai cred in zile cu soare, mai ales ca merg de 20 de minute prin ploaie.

Sunt doar eu si gandurile mele, ganduri care ar fi ucis copilul din mine. Nu mai am mult si ajung la client, abia astept, ma chinui cu atat de mult gandurile, vreau munca.

O sa-mi petrec ziua in ganduri si munca sau munca munca si apoi ganduri.

Deja ma simt paralizata si psihic si fizic desi merg. Ma intreb isi va cere scuze vreodata?

Va fi tarziu, ploaia va trece, rana se va inchide si vorbele vor fi nule.

Adio prietene, o sa-mi lipsesti, o sa-ti pastrez un loc la mine in suflet, pentru atunci cand te voi putea ierta.