Tags

,

A fost ca o cearta si totusi nu a existat, dar intre noi s-a asternut linistea. Mergeam fiecare in directia lui fara cuvinte, asta pentru ca cuvintele noastre ni le-au luat niste straini care au aruncat in vant vorbe sau mai degraba adevaruri. Nu ar trebui sa ascultam ce zic alti, dar stiu ca a zis un adevar, a zis adevarul care eu il evitam, adevarul care ma jena.

Si m-am simtit goala si rusinata si poate nu ar trebui, dar eu am facut-o. Si poate ca si tu o faci, pt ca taci si de obicei nu o faceai. Stiam ca drumul e gresit pentru ca poarta era gresita. Si iar vad ce am cladit cu atata rabdare ducandu-se pe apa sambetei, facuta-ma sa ma simt incomoda, ciudata, de fapt facandu-am sa ma simt iar complexata. Nu ca pana acum nu am fost, dar eram acolo, accepand ceea ce sunt, obisnuindu-am cu idee.

Asa ca drumul e tacut si frigul e  patrunzator. Am vrut sa fug si tu mi-ai zis sa stau, am vrut sa fug si nu am putut si vreau sa fug si mie frica. Si as vrea acum sa sugrum sentimentul de vinovatie si motivul care ma face sa-mi umezesc ochii.

Stiu ca as vrea multe si as vrea sa modific ca pe hartie cu creionul si guma unele chestii intre noi. Si uite ca vorbele alea in vant de fapt m-au aruncat pe mine intr-o pasa proasta, intr-un colt unde gandurile ma asteptau cu nerabdare, unde eu le-am ascuns si evitat. Imi pare rau ca a trebuit ca tu sa vezi ca eu vreau sa fug, imi pare rau ca nu ma simt in stare sa-ti vorbesc. Nu mai vreau inca un moment slab pentru mine pentru ca am nevoie de toata forta care am strans-o si nu vreau sa ma doboare un singur motiv copilaros sau serios.