Tags

, , , , ,

Pe zi ce trecem, invatam sa pretuim fiecare clipa (sau cel putin incercam), descoperim, gresim, uitam, radem, plangem… Dar pe zi ce trece, remarcam schimbarile treptate care intra in viata noastra, pe langa cele fizice. Observam tot mai multe, universul devine un loc de cercetare pt. fiecare din noi si incercam sau intelegem pe cei care sunt adesea aratati cu degetul.  Ascundem defectele care ne-ar putea ruina si ultima bucatica din viata care ne-a ramas, ascundem nebunia care ar vrea sa puna stapanire pe noi, ascundem demonul din noi in fiecare zi.  Uitam adesea sa fim noi si incepem sa ne comportam dupa regulile societatii, care te invata sa nu fi un animal, ci o fiinta delicata, dar societatea te arunca de fapt in jungla.

Jucam dupa regulile societatii, suntem marionetele ei. Ne putem impotrivi, sa nu mai jucam nici un rol pe scena, sa lasam masca sa cada si cortina sa fie ridicata, sa lasam in fiecare din noi demonul sa iasa. Nu ar trebui sa ne fie rusine, societatea care ne conduce nu ii e rusine de nesimtirea cu care ne manipuleaza si ne arunca intr-o grota de lei, intr-o salbaticie fara cale de intoarcere.

Si asta ar trebui sa ne invete, sa ne intareasca, sa ne descurcam. Dar daca eu sunt prea slaba pt. o jungla ?

Nu conteaza, un loc in minus sau unul in plus. Suntem proprii sclavi in propria noastra viata. Nu ne conducem viata, ne-o lasam condusa, nu ne impunem reguli ci ne sunt impuse.

Si totusi jungla este pazita, mana din spatele marionetelor tine strans de ate. Nu exista loc unde sa te ascunzi si nu exista gard mic pe care sa-l sari. Nu exista ajutor fara un deget de la mana ascunsa, nu exista vorba nepedepsita si nici macar fapta fara consecinta, exista doar libera exprimare, restul e doar o lupta.

Fiecare zi,  e o alta lupta pt. supravietuire dupa regulile societatii, poti sa-ti dai masca jos dar o faci pe propria raspundere, cu dureri pana la os…

Cu mine se petrece ceva. O viata de om. – Marin Sorescu