Tags

, , , , ,

Azi nu vreau sa mai scriu de autobuze jegoase caratoare de suflete triste, care razbesc si discuta despre viata de rahat din Romania si plang de mila copiilor care se uita mirati fara sa inteleaga o boaba.

Cand eram eu mica, mi se zicea la fel “Ce viitor mai au copii astia, noi ne-am traiat viata, dar ei?” . Nu intelegeam o iota din ce mi se zicea, nu intelegeam cum nu am un viitor? Ca eu am ambitie, vointa si tinteam deja undeva sus si nu aveam vreodata sa simt sau sa mai simta cineva drag mie, ce am simtit eu cand eram mica.

Nu stiam ce inseamna sa vrei sa tintesti pt. un post mai bun si sa te lupti pt. el. Inca nu stiu… Nu suport sa fiu ca ceilalti, daca unul e rautacios sa fiu si eu, sau daca unu are un pampon roz tre sa am si eu, dar asta nu inseamna ca nu sunt rea, mai ales cand ma calca omul pe coada si nu tac cand mi se pare ceva nedrept.  Mama ziceai ieri ca sunt obraznica doar cu ea, dar eu zic ca nu doar cu ea si o stie prea bine, dupa sutele de certuri cu vecinii care ma alungau de pe bancile altor blocuri, ori ma jigneau sau ma smuceau.  Si tin sa precizez ca eram obraznica si chiar ii jigneam, pt. ca am fost batuta cand eram mica de o baba.

Astazi imi propusesem sa scriu cateva vise la care nu am renuntat si care intr-o zi or sa devina realitate, pt ca sunt ceea ce imi doresc, sunt ceea ce ma reprezinta. Si uneori visele nu mor chiar daca unele parti din tine au disparut si chiar daca pare ceva imposibil, caci vorba aia, doar speranta ne mai tine in viata.

Stiu ca ar fi trebuit sa nu-mi fie rusine de ce am facut cand eram mica si nu partea cu jignitul babelor care singura lor frustare nu erau banii ci faptul ca ne adunam gasca si croncaneam sau ne jucam. M-am gandit ca daca tot am apucat sa scriu despre “Amintiri din copilarie” sa mai adaug niste notite.

Atunci cnad eram mica obisnuiam sa ma cert cu fratele meu si chiar sa ne batem. Eu fiind cea mai mica, de fiecare data cand mama ajungea acasa ma duceam si-l param zicandu-i ca m-am saturat sa stau cu el ca mereu ma bate. Si bataiile erau la ordinea zilei, ca el nu-mi permitea mie sa fac ce vroiam decat ce vroia el si tot ce era mai bun el lua. Eu de fiecare data am primit maimutoiul cel mai urat, dulciurile cele mai bune el le lua daca nu le impartea mama egal, el statea in cel mai bun loc din casa. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata, sa gasesti un loc in casa, pe scaun, canapea, sa ai o vedere buna atat la televizor cat si asupra camerei , ca si cand locul ala e plin de energie pozitiva si te binedispune incat ai sta o vesnice acolo. Mie una mi s-a intamplat de 2 ori la niste prieteni.

Ca sa nu ma mai bat cu fratele meu, mama ma lua cu ea la servici. Unde omul nu fura si munceste cinstit, mai mult decat munceste un om care are sute de milioane, nu ar trebui sa-i fie rusine de meseria aleasa. De multe ori meseriile alese nu sunt ceea ce ne dorim dar de nevoie acceptam.

Mama mea e vanzatoare la un chiosc de ziare. Inainte erau tarabe, acum sunt chioscuri, oricum sunt degeaba.

Cativa ani, pana pe la 14 ani mama m-a tot luat cu ea la servici. Nu-mi place sa zic la taraba sau la chiosc ori la munca. Imi place sa folosesc cuvantul servici, consider ca e o munca care se respecta si sunt oameni care se respecta pe ei  si nu neaparat prin haine scumpe ci prin modestie si haine curate.

Cand eram eu in clasa a 5 a pe cand fratele meu mai mare era clasa a 8 a, obisnuiam sa ma duc si eu sa vand ziare. De la 6 dimineata pana pe la 11-12. Uneori mi-as fi dorit si eu sa-mi petrec copilaria cum si-au petrecut-o altii nu stand la colt de strada cu ziarele in mana. Nu am fost mandra de ce am facut, chiar daca putinul ala a ajutat-o pe mama mea, nu eram mandra pt. ca fratele meu mai mare era scuzat pe motiv ca invata. Si totusi era vara…

Prima vara mi-am petrecut-o vanzant toata vacanta ziare, urmatoarea vacanta nu am mai vrut pt. ca nu mi s-a parut corect ca eu sa muncesc (si chiar daca nu era mare lucru)  si fratele meu nu.  Mi s-a parut oarecum discriminare, mai ales ca atunci aveam vreo 12 ani.

Singura chestie care mi-a placut la mama, a fost libertatea care mi-a lasat-o.

Aveam vreo 8 sau 9 ani cand eu cu fratimiu am zis “hai sa vedem care ajunge primul la mama la servici” si am plecat amandoi de nebuni fiecare pe unde a vrut. Eu am ajuns el nu, caci se ratacise iar mama a dat vina pe mine atunci , ca nu am mers cu el. Slava Domnului, a aparut seara dupa ce l-a adus un politist acasa.

Mi se intampla des sa plec singura la mama cand ma intorceam de la scoala iar oamenii se uitau mirati ca eram singura, altii ma intrebau unde ma duc sau imi cautau cu privirea parintele. Odata eram in tramvai si stateam pe un scaun cand s-au urcat 2 babe. Una s-a pus pe partea dreapta iar cealalata a ramas in picioare. Babuta de statea jos, vazand-o pe cealalta ca sta in picioare mi-a zis mie sa-i ofer locul iar eu nu am vrut si de-a dreacu ce era, m-a smucit dupa scaun sa stea baba si eu am plecat plangand in spatele tramvaiului in timp ce oamenii se uitau la mine si cativa bomboneau la baba care ma daduse de pe scaun.

Probabil unii nu inteleg ce inseamna sa muncesti la o varsta atat de frageda sau nu pare asa dificil, nu acum.

Cand eram mica am avut multe neajunsuri, multe la care am rabdat si am cascat ochii la alti copii care aveau. Si am inghitit multe in gol si mi-am dorit atat de mult niste lucruri atat de banale… pt. ca nu le-am avut. Multi ar fi zis ce mi-as fi putut dorii la varsta aia si nu aveam?

Mi-as fi dorit sa am si eu un parinte pe scaunul de la scoala care sa fie mandra de notele care m-am straduit sa le iau, mi-as fi dorit sa suflu o data in lumanari de ziua mea si sa fiu inconjurata de copii care-mi ziceau la multi ani si se jucau cu mine, mi-as fi dorit sa am o mama cu mai mult timp liber care sa se plimbe cu mine, sa mearga la munte sau la mare, sau la cumparaturi cu mine prin magazine.

Dar nu o invinuiesc, caci ea si-a oferit viata pt. noi si au fost lucruri care nu ni le-a putut oferi, dar ne-a oferit dragostea unui parinte.

Si ma gandesc pana la urma ca unii au avut si mai putine ca mine si au suferit si mai mult.