Tags

, , ,

Mi-am propus sa scriu articole cat mai vii, pline de optimism, nu triste, ca atunci cand cineva trece din greseala cu privirea sa nu zica “iar un blog trist”. Oarecum este un blog trist, pentru ca sunt trista si pesimista. Daca imi zice cineva de ce sunt pesimista ii raspund cu citatul meu favorit: “Pesimistul este un optimist bine informat”.

Mi-a pierit cheful de jocurile mele favorite, asa ca m-am gandit sa imi scriu cateva pareri despre relatii. De ce am ales subiectul asta? Pentru ca ma simt ranita, tradata.  Tradata, pentru ca am pus suflet cand nu a trebuit, ferm convinsa ca acum a sosit iar momentul sa dau ce am mai bun din mine. Si de aici incepe si discutia.

Observ tot mai des prieteni, prietenele care se indragostesc. Intreadevar sentimentul e greu de descris, pentru ca sunt atatea sentimente care te coplesesc de iti lasa impresia ca viata e roz. Trece o luna, doua luni, poate chiar si mai mult, dar treptat rozul devine gri. Si asta pentru ca undeva se produce ruptura, unul dintre ei se plictiseste, se satura de aceea persoana si parca pe zi ce trece ii da tot mai putin persoanei care a ales-o ca iubit/a.Cealalta persoana face orice ca sa reaprinda flacara, unii reusesc, altii nu.

Unii ajung la concluzia ca pana nu pierzi pe cineva nu realizezi ce ai avut, dar si dupa ce ai recapatat acel lucru pierdut, revii la situatia de inainte?

Ma intreb uneori cum unii batranei spun ca se iubesc ca in prima zi, cand eu teoretic ma plictiseam de o persoana dupa 1 luna?!?! Nu in toate cazurile, cel putin nu in cazul de fata.

Eu sunt de parere ca jumatate din relatii dupa un timp devin monotone si doar obijnuinta ii mai leaga. Si totusi unde le e dorinta de a incerca alceva?