Tags

, , , , , , , , , , ,

Nu as vrea ca altii sa ma vada cand sufar, din orgoliu sa nu arat ca sunt slaba, sa nu-mi arat slabiciunile. Dar nu pot sa ma lupt cu lacrimile care curg.  Tind sa cred ca in viata mea totul pare sa fie un esec, sa se spulbere.  Nu multi ar reusi sa ma inteleaga, multi nu stiu cum sunt eu, nu ma cunosc. Si totusi le ard privirile de nerabdare sa-mi zica parerile lor, sa-mi explice ceva care stiu crezand ca nu stiu, sa-mi arate ca ma cunosc.

O sa plec, plec departe de ganduri. Si de fiecare data ma ridic atunci cand cad si nu e nimeni si imi zic ca nu ma mai intorc, imi iau doza de optimism si o rup la fuga. Ma opresc speriata, cercetez si iar ma prabuesc. Imi urasc acest mare defect.

Vreau sa ma loveasca o doza de optimism, vreau sa beau, sa beau si sa uit , sa ma doara capul si sa uit.Sa ma prabuesc mahmura in pat. Sa uit ca azi m-am oprit sa astern o pagina trista pe blog, in loc sa scriu de alte tampenii colorate si dulci (nu ca as fi facut-o).

Asa ca acum la ora 10:48 o sa ma indrept fulger spre bucatarie sa beau ceva, daca nu la magazin. Sa fie in cinstea “ei”.

Si acest rand sa fie pentru mine si pentru doza mea de optimism.